Stimularea electro-acustica (EAS)

eas

Stimularea electro-acustica reprezinta combinarea sinergica a beneficilor implantului cohlear si a protezei auditive conventionale la aceeasi ureche cu hipoacuzie.

Acest concept a fost initiat de Prof. Christoph von Ilberg in 1999, cand a reusit conservarea auzului rezidual dupa chirurgia implantului cohlear.

Cum functioneaza stimularea electro-acustica?
Cele doua tipuri de tehnologii combinate sunt responsabile pentru cate un domeniu frecvential diferit. Astfel, implantul cohlear transmite gama frecventelor inalte direct la terminatiile nervoase din portiunea bazala a cohleei, iar amplificarea acustica ridica intensitatea sunetelor de joasa frecventa (situate la apexul cohleei) care pot fi inca percepute de cohlee. Exista un singur microfon care transmite sunetul la cele doua procesoare pentru codificarea diferita in functie de frecventa, evitandu-se astfel interferenta directionala. Efectul este intelegerea mult mai buna a vorbirii, chiar si in mediu cu zgomot.

Stimularea electro-acustica este indicata pacientilor cu hipoacuzie neurosenzoriala in panta (numita si hipoacuzie partiala):

  • pe frecventele joase: hipoacuzie usoara pana la moderata
  • pe frecventele inalte: hipoacuzie profunda

Stimularea electro-acustica a fost pusa in practica de compania Med-El inca din anul 2005, aflandu-se in acest moment la a doua generatie de procesor audio EAS numit Duet 2.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Stimularea electro-acustica (EAS)”

  1. […] articolul intreg aici. Post Published: 22 aprilie 2010 Author: Dr. Dan Masariu Found in section: implant […]

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Powered by WordPress | Buy best wordpress themes and Save. | Thanks to Free WordPress Themes, Top WordPress Themes and Free WordPress Themes